duminică, 26 februarie 2012

Repere in alegerea gradinitei potrivite


“Mergem la gradinita!” un eveniment care poate aduce in viata parintilor un amestec de emotii: bucurie, impliniri, entuziasm dar si griji legate de o noua etapa ce presupune schimbari  atat in plan personal (organizarea activitatii membrilor familiei in functie de nevoile celui  mic si uneori schimbari in stilul de viata al adultului, respectarea unui program, participarea impreuna cu copiii la activitatile oferite de un cadru organizat,) cat si in plan social, comunitar (implicarea in parteneriatele gradinita-familie si colaborarea cu educatorii). Pentru copil, gradinita reprezinta din punct de vedere psihologic un prim moment al separarii de mama, eveniment ce poate accentua temerile specifice varstei anteprescolaritatii dar si primul pas spre independenta, in care, ghidat de educatori de data aceasta, descopera, cunoaste, comunica in grup si socializeaza, invata, se exprima si dezvolta abilitati, deprinderi si talente.
Pentru un start bun intr-o etapa ce solicita resurse si presupune adaptare pentru intreaga familie, ajuta sa avem un plan sau o strategie care poate facilita procesul de cautare si selectie a gradinitei potrivite. Iata o serie de repere la care putem apela in incercarea de a gasi locul educational potrivit copilului nostru:
Recomandarile primite din partea prietenilor si colegilor sau informatiile citite pe forumuri de discutii privind gradinitele (topul gradinitelor, experientele parintilor). Astfel de informatii sunt utile pentru familiarizarea cu anumite aspecte concrete impartasite de alti parinti dar pot fi subiective (copiii nostri sunt diferiti, la fel si noi, parintii).
Vizitarea site-ului web ofera o prima imagine despre gradinita si informatii privind oferta educationala, servicii, locatie, tarife, parteneri si proiectele in derulare. 
Specificul gradinitei si oferta educationala. Este important sa stim ce anume vrem sa alegem si sa cunoastem oferta gradinitei. Alaturi de activitatile instructiv-educative obligatorii incluse in programa prevazuta de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Sporului si Tineretului (www.edu.ro), gradinitele pot avea cuprinse in oferta si activitati optionale (cursuri de actorie, limbi straine, patinaj, tenis, caculator etc) si/sau extracurriculare (vizite, excursii, tabere, spectacole, teatru).
De asemenea, in actualul sistem de invatamant parintii pot opta pentru gradinita traditionala sau alternative educationale la invatamantul traditional (metoda Montessori, planul Jena, Freinet, Step by Step, Waldorf).
Bugetul alocat. In cazul in care atentia se indreapta spre o gradinita particulara, sunt relevante detaliile si costurile serviciilor oferite (taxa anuala, transport gratuit sau taxe particularizate in fuctie de program sau zona/adresa, costul meselor servite in gradinita, oferta unor reduceri pentru inscrierea celui de-al doilea copil al familiei, etc).
Locatia. Avantajos, pentru copil si parintele sau bunicul/persona ce insoteste copilul, ar fi ca distanta casa-gradinita sa fie parcursa intr-un timp cat mai scurt, cu un traseu accesibil in orice anotimp. Sunt si situatii in care parintii doresc o anumita oferta si opteaza pentru o gradinita care nu este in imediata apropiere dar merita alegerea si efortul deoarece indeplineste alte criterii valoroase.
Alimentatia copiilor si servirea meselor. Grija pentru calitatea alimentelor oferite copiiilor este constanta in viata parintilor si este indicat sa ne informam asupra modalitatii in care se serveste masa (catering sau bucataria propie) si a colaborarii cu medicul pediatru sau nutritionist in alegerea alimentelor.
Variantele de program, scurt sau extins. Majoritatea gradinitelor au incluse in orarul de functionare activitati ce vin in sprijinul parintilor cu program incarcat, unele dintre ele finalizand activitatea la orele 19.30.
Monitorizarea video online sporeste confortul emotional al parintilor care pot sa urmareasca activitatile derulate in gradinita si sa-si vada copiii in orice moment al zilei.
Vizitarea gradinitei ofera o imagine completa si reala privind salile de clasa, aspectele legate de mobilier si procedurile igienico-sanitare, atmosfera generala, curtea si spatiul de joaca si costituie o oportunitate pentru copletarea unor informatii privind specialistii gradinitei (medic pediatru, psiholog, logoped).
Acest demers de cautare poate fi privit si ca un exercitiu, antrenament al parintelui conectat la noutati si informatii utile educatiei si dezvoltarii copilului. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu