Pentru a reusi in viata…copilul meu ar trebui sa fie cel mai bun?

O intrebare naturala si fireasca la care parintii se gandesc uneori de cand apare bebelusul, mai ales in contextul tendintelor si solicitarilor actuale, sociale si educationale, in care se valorifica abilitatile practice, capacitatea de abordare interdisciplinara, capacitatea de a solutiona pozitiv problemele, atitudinea proactiva.

Ca parinti, dorim sa pregatim copiii pentru viata si sa le oferim tot ce este mai bun iar modul in care educam si transmitem valori are o puternica amprenta parentala: aplicam o cale stiuta, cea a propriului model de reusita dupa tiparul “la mine a functionat”, optam pentru un traseu visat, ideal, bazat pe “modelul exemplelor” sau alegem sa facem lucrurile diferit si sa invatam alaturi de copii care sunt caile potrivite de dezvoltare in functie de potentialul si personalitatea celor mici.

Cand comparatiile si antrenamentul nu au efectul asteptat

Exista cazuri in care copii, perfect sanatosi, nu sunt pregatiti sa faca anumite actiuni desi potrivit varstei ar trebui sa se incadreze intr-un tipar consacrat (psihomotric, aptitudinal, cognitiv). Pornind de la exemplul primilor pasi (10 luni -18 luni), explorand aria debutului verbalizarii (1-3 ani)  sau scris-cititului (etapa primelor clase) intalnim o plaja considerata a fi optima pentru exersarea si consolidarea cunostintelor. Ne ajuta sa urmarim progresul copilului, mai putin comparatiile cu ceilalti copii de varsta lui.

Fiecare copil in ritmul lui…fiecare parinte cu dorintele lui!

Potentialul, creativ de exemplu, poate fi stimulat si valorificat printr-o gama larga de activitati cum ar fi lecturarea povestilor si cartilor adaptate intervalului specific de varsta, jocuri de rol si educationale, participarea la ateliere de creatie si/sau dactilopictura, vizionarea pieselor de teatru de la cele mai mici varste prin programele de educatie timpurie. In dorinta de a forma un copil organizat, sociabil, cu simt artistic, poate aparea tentatia de a motiva copilul sa participe la cat mai multe cursuri optionale in paralel (balet, gimnastica, aikido, pian, etc) care pot obosi si ingreuna procesul de formare a preferintelor pentru un anumit sport sau activitate artistica.

O buna cunoastere a resurselor si trasaturilor individuale ale copilului este utila in efortul de a canaliza energia spre activitatea potrivita si de a incuraja copilul in directia descoperirii si dezvoltarii aptitudinilor precum si a exprimarii talentului. In acest demers sunt relevante evaluari ale potentialului aptitudinal si testarile psihologice ce pot oferi o imagine obiectiva si informatii detaliate asupra personalitatii copilului.

Recomandari pentru…copii

Bucurati-va de realizarile voastre, oricat de mici ar fi, povestiti–le parintilor cum ati reusit!  Nu uitati sa va incurajati constant mamicile si taticii in job-ul lor de parintii – e normal sa mai greseasca intr-o “meserie” noua! In preajma lor, reamintiti-le ca lucrurile simple, dar semnificative pentru voi, sunt cele mai de pret - ziua de 1 iunie poate fi un minunat prilej pentru distractie si veselie!

Sa cunoastem copiii in mediul educational - fisa de caracterizare psihopedagogica

Intrarea in colectivitate si integrarea copilului intr-un nou grup de studiu, trecerea la un alt sistem de predare sau finalizarea unei etape de invatare (prescolar, primar, gimnazial) sunt evenimente care pot implica testari psihologice, evaluari practice, caracterizari psiho-pedagogice si, uneori, pot accentua ingrijorarea parintilor pentru aceste etape resimtite ca un “examen” dat de copii. Testele psihologice si metodele pedagogice ajuta in demersul de cunoasterea a personalitatii copilului si pot potenta relatia intre urmatoarele elemente cheie: unicitatea elevului, adaptarea armonioasa, performanta scolara si  stilul de predare al  educatorului/ mentorului.

Fisa de caracterizare psihopedagogica - scurta descriere

Proiectata pe mai multe sectiuni, fisa de caracterizare psihopedagogica poate cuprinde informatii personale (numele, data si anul nasterii, scoala actuala sau istoricul gradinitelor frecventate anterior), date privind structura familiei si ambianta educativa/atitudinea parintilor fata de mediul educational, informatii medicale privind antecedentele medicale, starea de sanatate si dezvoltarea copilului, adaptarea la mediul educational (gradinita /scoala), rezultatele obtinute de copil in cadrul activitatilor realizate in gradinita  sau calificativele obtinute de elev.

O alta sectiune este reprezentata de profilul psihopedagogic si cuprinde aspecte din sfera cognitiva (caracteristici senzorio-perceptive, inteligenta, gandirea, memoria, atentia, imaginatia, limbajul), conduita si adaptarea in mediul educational, personalitatea (trasaturi temperamentale, emotivitate, dispozitii afective, interesul fata de activitatea scolara si potentialul aptitudinal, trasaturile caracterului in formare (atitudinea fata de munca, fata de altii, fata de sine)

In completarea sectiunilor descriptive, care pot varia ca numar sau organizare in functie de perspectiva autorului/evaluatorului cu mentiunea ca se pastreaza temele principale de cunoastere psihopedagogica, se pot insera tabele, grafice ce au rolul de a oferi o imagine obiectiva si completa asupra aspectelor descrise (P. Golu, M. Zlate si E. Verza)

Valoarea acestui instrument rezida in solutiile/ masurile educationale ce pot fi aplicate in vederea educarii adecvate si cresterea nivelului de adaptare si performanta al copiilor. De asemenea, in completarea aspectului pedagogic, fisa poate constitui un instrument ce favorizeaza comunicarea educator - parinte  si valorifica colaborarea profesor- psiholog/consilier scolar.

Recomandari pentru parinti

Atitudinea pozitiva si colaborarea cu educatorii si/sau profesorii va ajuta ca parinti sa cunoasteti copilul din perspectiva raportarii la mediul pe care nu-l puteti controla 100% dar il puteti eficientiza.

Informatiile legate de structura familiei uneori pot deschide o cutie a Pandorei si multi parinti devin reticenti in a oferi date personale legate de evenimente nedorite (deces, divort, violenta domestica etc) puternic incarcate afectiv sau aspecte considerate confidentiale (profesia, locul de munca) pentru ca sunt asociate cu latura financiara. Solicitati informatiile suplimentare de la educatori daca va este neclar scopul in care vor fi folosite detaliile  sau consultati-va cu alti parinti si prieteni care au furnizat astfel de date personale.

Daca este bine realizata, caracterizarea psihopedagogica este obiectiva si corecta si va permite gasirea unor solutii educative benefice pentru copilul vostru. Daca aveti retineri in ceea ce priveste acuratetea  caracterizarii nu ezitati sa cereti o a doua opinie.

Repere bibliografice: Psihologia copilului, EDP 1996, P. Golu, M. Zlate si E. Verza

Influente parentale in dezvoltarea armonioasa a copilului

Ca parinti ii putem ajutam pe copii sa creasca si sa se dezvolte armonios si sanatos prin incurajari constante, respectul oferit si multa dragoste. Grija pe care o purtam copiilor poate imbraca multe forme, poate fi tradusa in termeni de afectiune, iubire, implicare si este o nevoie fireasca prin care ne asiguram ca suntem parinti responsabili. Ingrijorarile excesive privind starea sanatatii celor mici, educatia oferita copilului si/sau tot ce tine de viata celui mic ii poate incurca uneori pe parinti, deoarece supra-protectia poate conduce la formarea unui copil nesigur ce va astepta mereu ajutor din partea celorlati.

In calitate de moderator, parintii pot ghida eficient formarea unui copil care va sti sa se descurce singur. La locul de joaca apar si neintelegeri intre cei mici, in familie exista mici dispute intre frati – iata situatii in care le putem oferi copiilor oportunitatea de a invata sa rezolve singuri probleme, asistati desigur de interventia noastra atunci cand discutiile pot lua amploare sau pot avea potential agresiv/violent.

Zambetul, incurajarea, atitudinea pozitiva cu siguranta ne ajuta sa transmitem eficient mesajele dorite. Tonul autoritar, glasul ridicat si afirmatiile critice  de tipul “iar nu ai strans jucariile”, “tu nu stii sa inveti“, “nu-mi place ca esti dezordonat”,  sau amenintarile si pedepsele  “daca nu ma asculti o sa-ti para rau”, “daca nu esti cuminte nu mai mergem la film” pot creea tensiuni nedorite in relatia parinte-copil. Abordarea prietenoasa, in care accentul este axat pe rezolvarea problemelor, comunicarea deschisa insotita de cuvintele magice “te rog frumos” si multumesc” pot face minuni.

Parintele poate fi un minunat partener…de joc, discutii, distractie si camaradul ideal alaturi de care copii pot invata sa caute solutii, sa consolideze deprinderi si sa devina persoane increzatoare in propriile forte. Este recomandat sa insotim copilul in descoperirile specifice varstei, sa-l incurajam sa faca ceea ce este capabil sa faca singur inca de la cele mai mici varste (sa manance, sa se incalte si imbrace, sa faca ordine, etc.) si sa-i respectam alegerile (pasiunile, prietenii).

Recomandari …

De cand ati devenit parinti, probabil ati fost consiliati de rude, colegi sau prieteni ca fiecare etapa din dezvoltarea copiilor implica schimbari si provocari permanente si va este cunoscuta expresia “Copii mici probleme mici…copii mari probleme mari“. In sprijinul rezolvarii unor “probleme” de parenting va recomand cartea “De ce are nevoie un copil pentru a reusi”, editura Ileana. Autorii, psihoterapeutii Betty Lou Bettner si Amy Lew prezinta, din perspectiva psihologiei adleriene, pasii, instrumentele si strategiile pe care parintii le pot aplica cu succes in cadrul reuniunilor de familie pentru a coopera, intelege, incuraja si rezolva probleme impreuna cu membrii familiei.